Legislaţia din România privind ariile naturale protejate (OUG nr. 57/ 2007, aprobată prin Legea nr. 49/ 2011), oferă puţine informaţii privind zonele de sălbăticie, însă IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) le încadrează în categoria cea mai importantă a ariilor naturale protejate, acestea fiind considerate zone extinse, nemodificate sau modificate în mică măsură de acţiunea omului, care păstrează predominant caracterul natural, fiind protejate şi gestionate întocmai pentru menţinerea acestor caracteristici. Conform cerinţelor legislaţiei naţionale, zonele sălbatice ar trebui să se regăsească în interiorul zonelor cu protecţie strictă din parcurile naţionale şi naturale.
Wilderness Society consideră că zonele de sălbăticie necesită o abordare specială privind managementul conservării şi protejării acestora, întrucât beneficiile care rezultă din desemnarea acestor zone sunt importante atât pentru menţinerea şi conservarea biodiversităţii specifice, cât şi pentru interacţiunile care se pot stabili cu comunitatea umană (posibilitatea realizării cercetărilor ştiinţifice, educarea populaţiei etc.).
Ca parte a Uniunii Europene şi în contextul actual al schimbărilor climatice, al accelerării cauzelor care determină dispariţia habitatelor naturale şi a speciilor prin permanenta dezvoltare a sectorului socio-economic, România poate juca un rol important în protecţia zonelor de sălbăticie. Astfel, în ultimii ani au fost dezvoltate proiecte care vizează aceste zone, fiind implicaţi numeroşi parteneri interesaţi şi preocupaţi de menţinerea nucleelor de sălbăticie, neinfluenţate antropic, importante pentru mediul natural.